
În zilele de 20 și 21 septembrie 2019, Departamentul de Filologie Rusă și Slavă din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, sub egida Asociației Slaviștilor din România, va organiza Simpozionul internațional „Slavistica românească și dialogul culturilor 2019. 70 de ani de slavistică românească la Universitatea din București”. Cu această ocazie se vor dezbate următoarele teme pe secțiuni: studiul limbilor și culturilor slave în Europa; perspective și provocări în lingvistică; noi metode și abordări ale fenomenelor literare; mentalități; structuri imagologice, precum și două mese rotunde: Ioan Bogdan – profesorul, cercetătorul, omul. Comemorarea centenarului morții slavistului; Ondrej Štefanko – promotor al culturii slovace din România.
Caravana Universității din București va fi prezentă cu producția editorială EUB a ultimilor ani în domeniul culturilor slave.
La această manifestare vor participa peste 80 de profesori universitari, cercetători, doctoranzi, slaviști cunoscuți din străinătate: Bulgaria, Polonia, Serbia, Slovacia, Austria, Finlanda, Franța precum și din țară: Cluj-Napoca, Craiova, Iași și Timișoara.
Programul sesiunii.